stand-up learning

08.11.2020

M-am întrebat de multe ori care este secretul și cum fac oamenii considerați a fi profesioniști în domeniul lor, să rămână cât mai conectați cu temele prezentului, să țină pasul cu ariile de dezvoltare ale domeniului lor,  de unde își iau resursele, cine le spune dacă ceea ce fac este bine, cum își reglează ”luminile” pentru drum, dar mai ales cum își păstrează vie motivația de a continua cu încredere și cu bucurie. Am găsit răspunsuri de fiecare dată, însă nu am simțit că e suficient cât să nu mai revin cu intrebarea în procesele mele de reflecție (autoreflecție). 

... să citești-în orice format- literatură de specialitate de calitate, să practici ceea ce ți se potrivește din ce afli nou și să adaptezi pornind de la feedback, apoi să pui în aplicare, să îți iei libertatea de a crea și de a inova pentru a răspunde cât mai adaptat nevoilor, să fii în preajma oamenilor care au procupări similare cu tine, să faci schimb de păreri și de idei, etc acestea fiind doar o parte dintre elementele formulei magice.

Mă opresc în această introducere asupra unuia dintre elemente, și anume acela care spune că e bine să fii în preajama omenilor care au preocupări similare cu tine, căci este elementul cheie al metodei Stand-up learning*.  

Metoda Stand-up learning a fost concepută cu scopul de a crea o comunitate de facilitatori interesați de rafinarea propriilor abilități de facilitare a învățării, un spațiu creativ în care încrederea generozitatea, bunele intenții și onestitatea să susțină demersul de dezvoltare al fiecărui participant.

Cuvintele care conturează cel mai bine spiritul metodei sunt împreună, învățare, bucurie, împărtășire, viziune, sens, perspective, inovare și cred că sunt îndeajuns încât să vă doriți să intrați în jocul propus. Altfel spus, să participați la atelierele dedicate metodei stand-up learning, fiecare dintre ele având durata de 2-3 sesiuni față în față/online (în total 3-4 ore). 

Suntem în etapa în care pregătim o serie de ateliere cu frecvență lunară

Cine poate participa? orice trainer cu experiență mai mică sau mai mare în facilitarea învățării pentru tineri și adulți, și care împărtășește ideea expusă mai sus - o comunitate de practică pentru facilitatori ai învățării.

Ce presupune participarea și ce conține atelierul? Participarea, în înțelesul filosofiei metodei utilizate, se referă la implicarea activă a tuturor celor prezenți în toate fazele de derulare ale metodei. Temele abordate in cadrul fiecărui atelier sunt alese pe baza nevoilor și intereselor participanților, identificate în etapa de pregătire pentru participare. Sunt strâns legate de domeniul de activitate și de expertiza fiecăruia, iar când vorbim de traineri,  pot fi nenumărate subiecte de interes: de la metode, contexte de lucru, sau stiluri de abordare a unui anumit conținut, până la dileme sau dezbateri conceptuale.

Cu ce vei rămâne tu? cu experiențe de învățare, bazate pe o metodă de lucru inovatoare, și cu rezultatele concrete dobândite în cadrul atelierului.

Ce presupune înscrierea și participarea? Dacă ți-am trezit interesul și dacă vrei să participi te rog să îmi dai de veste printr-un email și vei primi detalii despre modalitatea de înscriere și despre pașii următori de făcut împreună.


*stand-up learning este o metodă creată în anul 2014 și testată pe un grup de participanți români, în același an în cadrul Laboratorului de educație nonformală, la care au participat lucratori de tineret, traineri, mentori, coach-i, profesori și voluntari din România.